Țintește, apasă pe trăgaci și își atinge scopurile. O cunoaștem astăzi pe Anna Dulce, cea mai tânără membră a lotului olimpic al țării noastre. La 18 ani, ea va bifa a doua participare la Olimpiadă și este pregătită să tragă în cea mai importantă țintă a momentului – medalia de la Paris. 

Cu degetul pe trăgaci și determinare în privire, Anna Dulce se antrenează pentru cea mai importantă zi.

Anna DULCE, ȚINTAȘĂ: „Acesta este pistolul cu aer comprimat. Aici are balonul de aer, în timp ce versiunile mai vechi pot avea balon de gaz. Acesta este corpul, țeava, dispozitivul de ochire, țelul.”

Anna practică acest sport de 10 ani, timp în care a învățat să țintească cu precizie.

Anna DULCE, ȚINTAȘĂ: „M-au dus la antrenamente când eram foarte mică și de atunci nu m-am gândit să plec definitiv. De atunci, mă antrenez și îmi place foarte mult.”

Oleg MOLDOVAN, ANTRENOR DE TIR: „Ea are spiritul unui sportiv, al unui campion. Și nu va pleca de la antrenament până nu își va atinge scopul.”

Iar scopul său a țintit departe. Anna este singura sportivă din Moldova calificată la Olimpiadă la proba tir cu arma, pistol cu aer comprimat, 10 metri. Ea a obținut calificarea la sfârșitul lunii februarie, când a devenit campioană europeană printre senioare, cea mai importantă performanță a carierei sale.

Nimic nu ar fi fost posibil fără un exemplu. Anna a învățat de la cel mai bun, antrenorul său, Oleg Moldovan, care în anul 2000, la Olimpiada din Sydney, a fost medaliat cu argint în proba de tir cu arma. 

Oleg MOLDOVAN, ANTRENOR DE TIR: „Printre senioare, este foarte onorabil. Credeți-mă, acolo toți au fost răvășiți că ea a devenit campioană europeană.”

Viitorul strălucit al elevei sale a prins contur din copilărie. La 16 ani, Anna și-a adjudecat bronzul la Cupa Mondială și Campionatul European printre juniori. Iar acum, la doar 18 ani, Anna Dulce este cea mai tânără sportivă din lotul țării noastre la Jocurile Olimpice de la Paris. Vara aceasta, odată cu pregătirile pentru Olimpiadă, a susținut examenele de bacalaureat.

Anna DULCE, ȚINTAȘĂ: „Sunt foarte bucuroasă că în sfârșit am susținut toate examenele, le-am susținut cu bine.”

Angela BRATUNOV REVENCO, DIRECTOR ADJUNCT, LICEUL TEORETIC “NATALIA GHEORGHIU”: „Este mândria nu doar a liceului, ci și a întregii țări.”

Va fi a doua participare la Jocurile Olimpice pentru conaționala noastră, după ce a concurat și în 2021, la Tokyo, pe când avea doar 15 ani.

Anna DULCE, ȚINTAȘĂ: „Va fi ceva cu totul diferit, pentru că și eu sunt alta și împușcăturile s-au schimbat.”

Anna Dulce va intra în concurs pe 27 iulie, hotărâtă să învingă și...să scrie istorie.

Anna DULCE, ȚINTAȘĂ: „Aștept cu nerăbdare acest eveniment. Sigur că am emoții, dar știu că mă antrenez și sunt pregătită moral.”