Caz greu de imaginat in Romania. O fata de 15 ani a fost ucisa si arsa de un individ, iar ramasitele ei au fost gasite in curtea acestuia. Adolescenta a sunat de trei ori la 112, dar nimeni din dispecerat nu a reusit sa o localizeze. Oamenii legii au ajuns in casa suspectului la 19 ore, dupa ce victima a cerut ajutor. Seful politiei romane a fost demis, pentru ca s-a intervenit tarziu.

Ultima data Alexandra a fost vazuta la cativa kilometri de Caracal, cand s-ar fi urcat intr-o masina luata la ocazie.  

Automobilul in care s-ar fi urcat fata i-ar apartine unui individ din Caracal, care obisnuia sa practice ilegal taximetria. 

In curtea suspectului, anchetatorii au gasit zeci de fragmente umane arse ori ascunse intr-un butoi si in frigider. Probele au fost ridicate si urmeaza sa fie duse la medicii legisti. 

Politia crede ca fata ar fi fost supusa de individ la niste chinuri groaznice. Ea ar fi fost ucisa si arsa. Ghoerghe Dinca nu si-ar fi recunoscut vina. Cei care il cunosc spun ca barbatul are un trecut indoielnic. Este casatorit si are 4 copii, iar familia lui locuieste in Italia. Barbatul a fost arestat pentru 30 de zile.

Alexandra a sunat la 112 de trei ori, fiind speriata si a spus ca este tinuta cu forta de un individ, dar nu stia unde se afla. Desi discutiile cu cei din dispecerat au durat minute bune, nimeni nu a reusit sa o localizeze. Ulterior, operatorul a sunat-o de 9 ori pe adolescenta, dar Alexandra nu a mai raspuns la telefon. Perimetrul in care politistii au cautat-o pe fata a fost de 10 kilometri, o zona uriasa, in care s-a pierdut timp. Oamenii legii au intrat in casa unde fata ar fi fost tinuta captiva la 19 ore, dupa ce ea a cerut ajutor pentru prima data. 

Ministrul roman de Interne a cerut un raport pe marginea acestui caz si l-a demis pe seful politiei, pentru ca s-a intervenit tardiv si defectuos in acest caz.