Un vanzator de legume din India s-ar fi sinucis, dupa ce a primit o factura electrica de aproape 13.000 de dolari.

Jagannath Shelke, în vârsta de 36 de ani, a lasat în urma un bilet de adio în care a scris ca suma este “foarte mare”, a declarat familia sa pentru BBC. Însa, oficialii au declarat ca factura reala a fost de numai 2800 de rupii (41,6 dolari).

De asemenea, familia barbatului acuza autoritaţile ca au refuzat sa-l ajute pe barbat, în ciuda demersurilor acestuia pentru a obţine un ajutor financiar cu care sa poata plati factura.

În urma tragediei, poliţia ancheteaza un funcţionar al companiei de electricitate pentru trimiterea unei facturi cu incorecte. La nivel intern, consiliul de administraţie al companiei l-a suspendat pe angajatul care a comis eroarea, dupa ce cazul lui Jagannath Shelke a stârnit reacţii dure, pe reţelele de socializare.

Din cauza punctului zecimal omis, indianul s-a trezit ca are de platit o suma exorbitanta, fapt ce l-ar fi determinat sa-şi puna capat zilelor înainte ca angajaţii companiei de electicitate sa aia timp sa corecteze eroarea.

“Factura a fost greşita din cauza lipsei punctului zecimal”, a declarat Suresh Ganeshkar, inginer senior, pentru BBC Marathi.

 El a spus ca problema nu a fost soluţionata deoarece Shelke nu a înregistrat o plângere scrisa la consiliul de administraţie.