Un baiat, in varsta de 7 ani, a murit intr-un accident aviatic, in Irlanda, dupa ce tatal sau parasutist a efectuat un salt chiar cu cateva minute inainte de producerea tragediei.
Copilul a murit alaturi de un pilot experimentat, care se afla la cârma aparatului de zbor, dupa ce avionul s-a prabuşit pe un teren din Co Offaly, Irlanda. Înainte de impact, 16 paraşutişti, printre care şi tatal minorului, au sarit din aeronava de mici dimensiuni, potrivit The Mirror.
Trupurile celor doua victime au fost recuperate duminica, fiind transportate la morga spitalului regional Midland sin oraşul Tullamore.
Tatal copilului a declarat pentru presa locala ca avionul a fost închiriat de Clubul Paraşutiştilor Irlandezi, având în vedere ca avionul lor se afla în service. De asemenea, barbatul, originar din Anglia, a menţionat ca respectivul club avea recenzii foarte bune din partea membrilor, iar pilotul care i-a însoţit era experimentat.
Tatal îndurerat nu îşi poate explica ce s-a întâmplat. O echipa a Unitaţii de Ivestigaţii a Accidentelor Aeriene a deschis o ancheta în acest caz.


