Cliped e cosmar pentru un pompier din Orsova.

Un pompier din cadrul Garzii de Interventie Orsova a suferit arsuri de gradele II si III pe aproximativ 30% din suprafata corpului în timp ce intervenea vineri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetatia uscata în localitatea Eselnita, zona Motorga.

“Acesta a fost surprins de flacari în urma caderii de pe versant a unui trunchi de copac si a aprinderii vegetatiei uscate din apropierea pompierului. Pompierul a primit ajutor medical de urgenta de la paramedicii SMURD, care l-au si transportat la CPU Orsova, ulterior, acesta fiind transportat de un echipaj SAJ în municipiul Drobeta Turnu Severin, de unde a fost preluat de catre elicopterul SMURD si transportat la spitalul din Timisoara”, a declarat purtatorul de cuvânt al ISU “Drobeta” al judetului Mehedinti, Ramona Nistor.

Ea a adaugat ca desi sunt profesionisti, “pompierii nu sunt supereroi”, ci doar oameni care sa straduiesc sa îndeplineasca cu succes misiunile ce le sunt încredintate. “Din nefericire, exista si exceptii, care fac din salvatori victime”, a mai afirmat Ramona Nistor.