Un barbat a ramas viu ca prin minune dupa ce un tren a trecut peste el.

Totul s-a intamplat aseara in apropierea garii Visterniceni din capitala. Barbatul de aproape 65 de ani era beat crita si a adormit chiar pe calea ferata. Norocul lui a fost ca s-a culcat de-a lungul sinelor si nu peste ele. In acel moment, trenul Chisinau - Sankt Petersburg se pornise pe ruta. Masinistul a observat de departe un corp neidentificat si a franat brusc. Barbatul care dormea bustean a nimerit sub locomotiva. Speriat de moarte conductorul trenului a chemat salvarea. Medicii au scos victima de sub tren si mare le-a fost mirarea cand au vazut ca acesta s-a ales cu o usoara lovitura la cap. L-au dus totusi la spital pentru investigatii si la scurt timp l-au lasat sa-si vada de drum. Potrivit medicilor de la urgenta, numai in Chisinau in fiecare zi echipa este chemata de cel putin 10 ori sa acorde ajutor unor persoane in stare avansata de ebrietate.