Varstnicii care vor sa se inregistreze pentru a primi compensatii in perioada rece a anului sunt indrumati de catre asistenti sociali. In unele localitati s-au format randuri la primarii, unde batranii sunt ajutati sa se inscrie online. Cei mai multi dintre ei spun ca au o pensie mizera si vor trece cu greu de iarna.
Natalia GINGA, REPORTER PRO TV: “Dis de dimineata, oamenii au venit aici, la primaria din Gratiesti, pentru a completa solicitarea de compensatii. Ca sa fie siguri ca le-a reusit procedura, beneficiarii sunt ajutati de catre asistentii sociali, dar si de bibliotecara.”
Matusa Parascovia, la ai sai 71 de ani, spune ca i se da greu tot ce inseamna online, asa ca a cerut asistenta pentru a se putea inscrie in programul de compensatii.
“Ei, eu in telefon mai stiu, raspund la apel, dar sa il folosesc in alte aplicatii, atunci nu pricep.”
Corina BALTATU, ASISTENT SOCIAL, GRATIESTI: “Majoritatea batranilor nu au internet sau telefoane, de asta si se adreseaza la noi. Iar cei care au, dar nu stiu cum sa foloseasca aplicatia, vin la noi si noi ii ajutam, fie cu telefonul, fie cu suport de hartie.”
Pana va veni ajutorul pentru lemne, oferit in cadrul programului de compensatii, matusa Parascovia spune ca si-a cumparat cateva lemne din pensia sa de 2300 de lei.
“Am cumparat lemne din timp, iarna am strans bani si in luna mai am cumparat, stiam ca la iarna vor fi scumpe.”
S-a inscris in lista pentru compensatii si mos Gheorghe. Spune ca iarna este grea, iar cei 800 de lei din compensatie abia de il ajuta.
Gheorghe CASU, LOCUITOR GRATIESTI: “Badaproste si de compensatia asta, pe care o dau ei.
- De cate cuburi aveti nevoie pentru o iarna?
- Ehe, la o soba trebuie lemne, nu saga. Seara faci focul, ziua iar.”
Asa ca, la ai sai 86 de ani, mos Gheorghe taie crengile copacilor din gradina, ca sa se poata incalzi la iarna.
Iar pensia sa, de putin peste 3 mii de lei, abia de ii ajunge ca sa supravietuiasca.
“Ce poti sa faci cu 3012 lei? Vine iarna, trebuie de imbracat, incaltaminte, iata, eu umblu in galosi.”
Si alti varstnici din Gratiesti spun ca din cauza pensiilor mici vor trece de iarna cu greu.
“2.000 de lei, mare pensie mai dau. Ce sa facem cu 2.000, ajunge doar un cub de lemne.”
“Am 1800 de lei, acestia-s bani?! E tare greu, mai ales la mijlocul iernii, e tare greu!”
“Strangem ata si iesim din iarna. Ne zbatem si iesim.”
De la intai noiembrie, moldovenii se pot inregistra pe platforma compensatii.gov.md pentru a primi compensatii pentru perioada rece a anului. In acest an vor fi doua tipuri de compensatii, in facturi si sub forma de ajutor, in valoare de 800 de lei, pentru gospodariile care se incalzesc cu lemne sau carbune. Potrivit Ministerului Muncii, pana acum pe platforma s-au inregistrat peste 100 de mii de moldoveni. Cererea poate fi depusa pana pe 25 noiembrie. Cei care nu se vor inregistra, nu vor primi ajutor din partea statului.