Procuratura Generala a deschis un dosar penal pe numele unei femei, in varsta de 31 de ani, pentru comiterea actiunilor de proxenitism in privinta mai multor tinere si trafic de copii.


Femeia este invinuita ca, in perioada iunie - septembrie 2010, actionand in comun cu alte persoane deocamdata nestabilite, a inlesnit practicarea prostitutiei de catre mai multe tinere. Potrivit procurorilor, zilnic fetele acordau servicii sexuale clientilor contra plata, intr-o spelunca creata intr-un apartament din sectorul Botanica. In cadrul efectuarii actiunilor de urmarire penala pe acest caz procurorii au mai constatat ca, printre fetele care practicau prostitutia se afla si o minora de 16 ani.

Recent, Sectia combatere a traficului de fiinte umane a Procuraturii Generale a pus-o pe femeie sub invinuire si a inaintat un demers, prin care s-a solicitat aplicarea in privinta acesteia a arestului preventiv pe un termen de 30 zile. Judecatoria sectorului Centru a admis integral demersul procurorilor.