Odata cu inceperea anului scolar, Primaria municipiului Chisinau informeaza despre lansarea unui regim special de circulatie a troleibuzelor si autobuzelor de ruta.

Astfel, cu titlu de pilotare, in intervalul orelor 06:50 – 09:00, fiecare al patrulea troleibuz de pe rutele nr. 8, 10, 22, 24 si 25 va fi destinat exclusiv pentru transportarea copiilor si a unui insotitor (dupa caz) spre scoli si gradinite.

In cazul autobuzelor, conform unui orar prestabilit, se vor efectua modificari pentru rutele 5, 19, 23 si 26.

Masurile sunt necesare in legatura cu prevenirea si diminuarea raspandirii virusului Covid-19 pe teritoriul municipiului Chisinau, in scopul protectiei copiilor in transportul public.