Fostul sef al Serviciului de Graniceri, Roman Revenco, s-a ales cu dosar penal. El este cercetat pentru estorcare de mita. Informatia a fost confirmata pentru PRO TV de seful Procuraturii Anticoruptie, Viorel Morari.
Potrivit acestuia, Roman Revenco este banuit de corupere pasiva in proportii deosebit de mari si este cercetat in libertate.
Procuratura Anticoruptie a refuzat sa dea mai multe detalii, precizand doar ca suspectul a fost audiat, dar nu-si recunoaste vina.
Viorel Morari a mai declarat pentru PRO TV ca urmarirea penala a fost pornita dupa ce un om de afaceri l-a acuzat pe Revenco ca ar fi furat 130 de mii de euro destinati pentru dotarea video a trei puncte vamale. De partea cealalta, Serviciul a respins acuzatiile.
In urma cu aproape doua saptamani, Guvernul l-a demis pe Roman Revenco din functia de sef al Serviciului de Graniceri dupa ce structura a devenit Politie de Frontiera. Revenco nu a fost de gasit pentru a comenta acuzatiile aduse de procurori.


