Franceza pe stadion, iar romana in parc – asa s-au facut astazi orele la Liceul Vasile Alecsandri din capitala. Profesorii de acolo au gasit cum sa respecte regulile impuse de pandemie intr-un mod care e pe placul elevilor. Unii si-au carat scaune si saci gonflabili afara, iar altii se plimba pe alee si invata din mers. 

Pe stadionul liceului Vasile Alecsandri din capitala, nu s-a batut astazi mingea, ci s-a vorbit in franceza. In sala de clasa imaginara, bancile erau inlocuite cu saci gonflabili pe care stateau elevii, iar un stativ cu o coala de hartie tinea loc de tabla. Profesoara spune ca propunerea de a iesi afara la lectie a fost intampinata cu o explozie de bucurie.  

Ala RUSU, PROFESOARA DE LIMBA FRANCEZA: "rau foarte fericiti, sareau in sus. Ati vazut si singuri ca ne simtim foarte bine. 00 26 Sunt foarte activi, iubesc sa se joace, sa cante, sa recite. ”

Cu o experienta pedagogica de aproape 40 de ani, Ala Rusu spune ca obisnuia sa desfasoare ore afara si inainte de pandemie.

Ala RUSU, PROFESOARA DE LIMBA FRANCEZA: "Tot timpul am avut niste ore in aer liber, chiar si cu clasele mari, de aceea nu este nimic nou pentru mine. La aer curat copiii se simt foarte bine. Se poate de facut si in parc, depinde de tema orei, de mai multi factori."

Intrucat numarul sacilor pe care ii are scoala este limitat, Ala Rusu spune ca baietii sunt cei care cedeaza locul fetelor.

Ala RUSU, PROFESOARA DE LIMBA FRANCEZA: "Deodata au venit si au probat cum sunt acesti saci, dar le-am zis ca fetele se vor aseza pe saci, iar baietii pe scaune. Avem si o eticheta de comportament. Pana la urma sunt domnisoare. Au reactionat foarte bine."

Copiii sunt incantati ca pot face lectia intr-un mediu atat de placut.  

"Ne simtim foarte bine cu doamna Ala si cu toti prietenii, imi place foarte mult sa fac lectiile afara."

“Noi facem franceza la aer liber si este chiar foarte bine pentru ca e altceva, in clasa este foarte cald.”

Si in timp ce pe stadion, elevii framantau limba franceza, colegii lor de scoala mai mari, cei dintr-a zecea, au iesit sa invete romana tocmai in parcul Valea Trandafirilor.  

Elena VOROTNEAC, PROFESOARA DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA: "Incercam sa invatam arta oratorica si valoarea cuvantului. Respectiv, astazi am pregatit un sir de jocuri interactive care ii ajuta sa se familiarizeze. ”

Profesoara spune ca alege impreuna cu elevii daca sa petreaca ora afara sau in sala de curs, in functie de tema.  

Elena VOROTNEAC, PROFESOARA DE LIMBA SI LITERATURA ROMANA: ”Incercam sa echilibram, o lectie in clasa, alta afara. Evident ca afara ei nu mai fac notite pentru ca ulterior vom face un grup comun si o sa le expediez toate informatiile pe care le difuzez in timpul lectiei."

"Eu cred ca e foarte bine ca facem mixt, atat in clasa, cat si in aer liber, fiindca cu situatia care este in tara e bine ca iesim afara."

Directoarea liceului spune ca infrastructura institutiei, dar si faptul ca este amplasat in preajma unui parc le permite sa desfasoare lectii afara fara ezitare.

Daniela VACARCIUC, DIRECTORUL LICEULUI TEORETIC VASILE ALECSANDRI: "Orele in aer liber reprezinta o alternativa pentru organizarea activitatilor didactice. Atat cat avem un timp frumos afara ne putem permite sa mearga copiii in parc.”

Liceul Vasile Alecsandri a ales sa desfasoare toate orele cu prezenta tuturor celor 500 de elevi, in timp ce in alte licee din capitala o parte din lectii au loc online.