La unii a venit deja, altii, insa, il asteapta de Revelion. Mos Craciun a fost noaptea trecuta pe la copiii care l-au asteptat cu nerabdare si le-a adus jucarii si dulciuri. Picii care inca nu l-au vazut spun ca mosul a racit sau vine pe jos si de aceea intarzie. Cu totii sunt pregatiti de vizita lui, cu poezii si cantece invatate.
De Craciun, mosul nu scapa din vizorul niciunui copil. Dumitrita are doi ani si spune ca batranelul a fost darnic.
“-Ce cadou ai primit?
-O papusa.”
Unii i-au pregatit mosului un adevarat spectacol.
Sanda e inca in asteptare. Spune ca a fost cuminte asa ca e sigura ca Mos Craciun va ajunge la ea de Revelion. Insa, pentru cei care nu au ascultat de parinti, batranelul le-a pregatit...
“- Daca copiii rai sunt rai, atunci Mos Craciun nu vine la ei si le da ceapa.
-Si carbune...”
Iar Sofia spune ca Mosul inca nu a trecut pe la ea.
“El este la medic, e bolnav.”
Desi s-ar putea ca usa sa fie incuiata atunci cand mosul va veni, Sofia crede ca pentru acesta nu este un obstacol.
“El are o magie. Are o magie care poate sa deschida usile si sa imi aduca mie un cadou.”
In timp ce unii pici cred ca mosul intra in casele lor prin geam, altii sunt convinsi ca batranelul cu barba alba vine…
“-Pe jos.
-Pe jos vine?
-Da!”
Ieri, mosul si-a inceput calatoria in jurul lumii cu sania trasa de reni, dar si cu sacul incarcat cu daruri.

