Ministrul sanatatii, Ala Nemerenco, anunta majorarea salariilor in sistemul medical. Primele majorari ar putea avea loc chiar din lunile septembrie-octombrie. In primul rand, de plati mai mari vor beneficia medicii care lucreaza de garda. Declaratia a fost facuta de Ala Nemerenco in cadrul emisiunii „Cutia Neagra” de la postul TV8, transmite IPN.
„Daca reusim cu schimbarea pachetului legislativ, ar putea sa fie din septembrie, daca nu – cel tarziu la 1 octombrie. O sa incepem sa majoram pe categorii. N-o sa majoram salariul asa cum s-a facut pana acum. Am luat exemplul altor tari. In momentul in care ai o suma de bani, faci simularile ca sa vezi pe cat iti ajunge plapuma si atunci cand imparti la tot sistemul, unul primeste 10 lei, altul 180 si toata lumea e nefericita”, spune ministra. Pentru ca majorarea sa fie resimtita, Ala Nemerenco spune ca trebuie aplicata o majorare pe categorii.
Potrivit ei, primii care vor beneficia de majorari vor fi medicii care lucreaza de garda. „Va fi un numar foarte mare de oameni pentru ca astazi garzile le fac cei care au nevoie de acesti bani si il castiga cinstit. Garzi fac acolo unde nu este suficient personal medical. Astfel, daca o sa marim plata pentru o garda – de patru ori – un singur serviciu de patru ori, va fi resimtit”, spune sefa Ministerului Sanatatii. Ala Nemerenco afirma ca o garda ar putea sa coste, brut, sub o mie de lei.
In plus, ministra spune ca urmatoarea etapa ar putea fi majorarea indemnizatiei unice pentru medicii si asistentii medicali care vor merge in zonele rurale si indepartate din tara pana la 120 de mii pentru medici si pana la 80 de mii pentru asistenti medicali. „Mai mult decat atat, voi opta pentru faptul ca nu doar cei care au invatat la buget sa beneficieze de acesti bani, dar si cei care au invatat la contract si vor sa mearga in locurile anuntate de Ministerul Sanatatii”, a mentionat Ala Nemerenco.
Ministra considera ca medicii au fugit peste hotare nu doar din cauza salariului mic, dar si din cauza faptului ca nu au avut nicio posibilitate de crestere profesionala, deoarece toate functiile au fost impartite dupa intelegeri, au fost politizate la maxim. In plus, oamenii din sistem nu au avut posibilitatea sa mearga peste hotare sa invete si sa revina si lucreaza in niste „conditii foarte urate”.


