O fetita de numai 13 ani a murit rapusa de meningita in dimineata zilei de ieri. Asta in conditiile in care cu numai o zi inainte, ea se simtea bine si nu dadea vreun semn de boala. Potrivit medicilor, fetita a ajuns la spital in stare deosebit de grava, asa ca nu a mai putut fi salvata.


Ultima data Elena fusese vazuta la scoala vineri. Diriginta ei spune ca fetita nu parea sa se simta rau.

Bunica povesteste ca in noaptea zilei de vineri, fetita a acuzat febra mare si i-ar fi cazut tensiunea. Sambata, parintii au chemat ambulanta si fetita a ajuns in stare extrem de grava in sectia de reanimare. Medicii spun ca cel mai probabil fetita ar fi contactat meningita. In conditiile unui sistem imunitar slabit, o asemenea infectie poate da complicatii si chiar provoca moartea in termen extrem de scurt. Cu lacrimi in ochi, diriginta povesteste ca Elena era mereu vesela si o eleva de nota zece.

Prietenii si colegii fetitei sunt socati de cele intamplate.

Clasa in care invata Elena este acum in carantina, toti copii urmand sa fie consultati. Meningita se transmite prin aer, iar daca nu este la timp depistata, poate trece in forme deosebit de grave. Printre primele simptome ale bolii sunt febra, durerile de cap, voma si convulsiile. Medicii spun ca acesta este singurul deces de meningita din ultimul timp.