Ce e frumos, repede trece. Asa s-a intamplat si cu parcarea de la aeroport, care dupa cateva luni de cand a fost ianugurata si a fost gratuita, de cateva zile a devenit cu plata. Administratia aeroportului spune ca este firesc ca locul de parcare sa coste. Nu la fel cred insa multi dintre soferi.

"Stiti ca de astazi e cu plata, da?"

15 minute. Atat va puteti lasa acum masina in parcarea aeroportului fara sa platiti. 

“nu-i bine deloc, benzina s-a scumpit, tot e scump. Si la veceu sa te duci trebuie sa platesti.”

“Intrebati-l pe Sor de ce a pus cu bani.”

Nimic nu e gratis, spun insa altii, pregatiti sa achite pentru fiecare serviciu.

“E comod, bine. Pentru tot se plateste.”

“Nimic nu-i gratis in ziua de azi.”

Pretul pentru o ora este de 10 lei. O suta de lei veti plati daca va lasati masina intre 10 si 24 de ore. Pentru o saptamana, taxa e de 700 de lei. 

Lilia CARAUS, REPORTER PRO TV: “Modul de achitare e simplu. La intrarea in parcare, soferului i se elibereaza un card care inregistreaza timpul initial. Cand decideti ca plecati veniti la acest aparat unde introduceti cardul. Aici se calculeaza timpul si suma pe care trebuie sa o achitati. Doar dupa inregistrarea operatiunii de plata vi se permite sa iesiti.”

Pentru ca sistemul de plata a fost introdus recent, multi dintre soferi erau in ceata, asa ca in parcare cativa angajati ii indrumau pe conducatorii auto. Chiar si asa, unii s-au impotmolit.

“Da, iaca nu stiam. M-a ajutat domnul.”

“Hai ca tineretul se descurca, dar tatal meu, de exemplu, nu stiu ce ar face.”

Solicitat de Pro TV, directorul aeroportului a declarat introducerea sistemului de plata este fireasca. Constructia parcarii a costat 7 milioane de euro, iar inaugurarea a avut loc in luna mai a anului trecut. Proiectul face parte din procesul de modernizare a aeroportului Chisinau. Compania care l-a luat in concesiune pentru 49 de ani s-a angajat in 2013 sa investeasca 230 de milioane de euro. Ilan Sor este presedintele Consiliului de Administratie al companiei Avia Invest, care gestioneaza aeroportul. Anterior, a fost creat un grup de lucru la guvern, care a investigat modul in care a fost concesionat aeroportul International Chisinau.

Grupul de lucru a stabilit ca Avia Invest nu si-a onorat in totalitate angajamentele, insa statul este obligat sa-i dea o perioada de proba. Ulterior, premierul interimar Gheorghe Brega a cerut procuraturii sa investigheze acest caz. In ultimele saptamani de mandat, fostul premier Valeriu Strelet a sugerat ca Vlad Plahotniuc ar fi pus mana pe aeroport. Acesta nu a comentat acuzatiile.