Ploile abundente din aceasta vara au compromis recolta de legume. Agricultorii din Causeni, care cresc rosii, se plang ca roada e putina, astfel sunt nevoiti sa vanda legumele la un pret de cinci ori mai mare decat anul trecut. Acest lucru i-a nemultumit pe cumparatori, mai ales ca a inceput sezonul conservelor.
Aceasta femeie este din satul Copanca. Merge zilnic la piata din Causeni ca sa-si vanda rosiile. Spune ca este nevoita sa ceara pentru un kilogram 22 de lei, pentru ca roada este putina, desi a depus multa munca.
„Nu mai sunt producatorii care erau pe timpuri, sunt foarte putini. Si vremea este caniculara se usuca curpenii. Sunt unii care le culeg de verzi, nu stiu cum anul acesta o sa fie cu rosiile. Chiar si saptamana trecuta noi am vandut cu 25 de lei.”
Aceeasi problema o au si alti comercianti.
„Le-am stropit cu tot felul de otravuri, nimic nu a ajutat, oricum roada nu este.”
Nemultumiti de preturile mari sunt cumparatorii, care trebuie sa scotoceasca mai adanc prin buzunare daca isi doresc o salata cu rosii.
„Nici peste hotare nu sunt asa preturi mari la legume.”
„Preturile sunt exagerate.”
Mai norocosi sunt cei care cresc rosii in propriile gradini si nu trebuie sa le cumpere de la piata. Este si cazul lui Ghenadie Lupacescu din Causeni.
„Situatia rosiilor este deplorabila. Ploile au afectat foarte mult frunzele, cu toate ca ne-am straduit sa le ingrijim la timp ele s-au uscat.”
Barbatul are si o sera, acolo unde se lauda cu o roada mai imbelsugata.
„Aici avem apa calda pentru sera. Apa calda este un indice foarte bun pentru producerea rosiilor.”
Problema rosiilor scumpe o recunosc si autoritatile, care spun ca nu au o solutie deocamdata.
Sergiu OSADCI, SEFUL DIRECTIEI AGRICULTURA SI ALIMENTATIE, CAUSENI: „Situatia este dificila. Morcovul ceapa si castravetii sunt normali. Plantatiile de rosii insa au suferit din cauza ploilor. Roada de rosii pe piata din Causeni noi nu avem. Insuficienta de rosii a creat aceste preturi.”
Anul trecut, kilogramul de rosii in aceasta perioada a anului costa cinci lei.

