Regulile pandemiei dispar in transportul public din Basarabeasca. Oamenii se inghesuie in microbuze si spun ca nu sunt suficiente vehicule pe ruta. Primarul afirma ca nu e responsabilitatea sa si nu poate face nimic, iar seful companiei de transport nu ne-a raspuns la telefon.
La Basarabeasca in fiecare zi, cei mici se inghesuie in transportul public ca sa ajunga la scoala, iar maturii, la munca. Oamenii spun ca nu au incotro, pentru ca pe jos e mult de mers.
"Unii desigur nu poarta masca, dar tine de responsabilitatea fiecaruia.”
Iar distanta fizica, chiar daca vrei sa o respecti, nu ai cum, afirma pasagerii.
“Incalca toate regulile pandemiei, stau unii peste altii. Afara trebuie sa respecte distanta, dar in microbuze uita toti de ea.”
Iar pe langa asta, localnicii se plang ca sunt nevoiti sa astepte si jumatate de ora in statii, pentru ca soferii nu ar tine cont de grafic.
“Eu i-am intrebat cand vin, ei raspund, cand vrem noi. De obicei veneau la un interval de sfert de ora, acum, priviti.”
“Nu as spune ca ajung la interval de 15 minute. Peste jumatate de ora ajung."
Totodata, oamenii cer ca pretul pentru un bilet sa revina la cel de acum doi ani, cand plateau doi lei pentru o calatorie si nu 3, cum este acum.
"Tarifele sunt mari, raportat la salariile noastre sau pensii.”
Primarul spune ca noul tarif a fost stabilit de consiliul local, iar el nu este responsabil de transportul din oras.
Valentin CIMPOIES, PRIMARUL ORASULUI BASARABEASCA: “De mai multe ori am luat legatura cu consiliul raional, care este responsabil. Ar trebui sa se intruneasca si sa discute subiectul. Sa faca un orar nou. Eu ca si primar nu pot face nimic cu transportul.”
Pe de alta parte, membrii Consiliului sustin ca intre primar si compania de transport ar exista o intelegere, iar scumpirea s-ar fi facut la initiativa lor.
Elena CERINCIUC, MEMBRA A CONSILIULUI ORASENESC: “Aceasta decizie noi nu am luat-o. Consiliul orasenesc nu a discutat aceasta intrebare, este ideea primarului. El a incalcat legea.”
Am incercat sa luam legatura cu directorul companiei de transport, care pune la dispozitie microbuzele, insa acesta nu ne-a raspuns la telefon.

