Nu sta sa astepte ajutorul cuiva si biruie saracia in fiecare zi. Munceste fara sa-si crute puterile, iar pentru energia ei este invidiata chiar si de tineri. Vorbim despre o femeie in varsta de 58 de ani din Chisinau, care isi castiga existenta din... spalatul masinilor. Ziua ei de munca incepe la 5 dimineata, atunci cand face curatenie prin curtile oamenilor, apoi isi indreapta ochii spre drum in speranta ca va veni o masina ca s-o lustruiasca. Toate le face de dragul nepotilor si a norei cu care locuieste in aceeasi casa dupa ce feciorul sau a murit.
Ea este doamna Lidia, o femeie cu o vointa de fier si cu energia unui adolescent. Are o experienta de 17 ani in spalatul masinilor, iar de cativa ani a creat mica ei "spalatorie", chiar in curtea casei in care locuieste. In fiecare zi se roaga sa-i intre in curte macar o masina.
Astazi norocul i-a suras - primul automobil s-a ivit dis-de-dimineata. Un vecin i-a lasat masina sa i-o spele, asa ca umple galetile si se apuca cu bucurie de lucru, manifestand o agerime mai rar intalnita la oamenii de varsta ei.
Spune ca oboseste mult dupa ce spala o masina, de aceea este ajutata de o prietena. Se consoleaza cu o recompensa - primeste intre 20 si 30 de lei, in timp ce la o spalatorie serviciul ar costa de 3 ori mai mult. Isi aminteste cu zambetul pe buze de perioadele in care avea mai multi clienti. Acum insa abia daca spala trei masini pe zi.
In curtea in care locuieste nu este om care sa nu fi auzit de ea.
Si asta nu e tot ce face doamna Lidia pentru familia ei. Pentru ca mica pensie nu ii este suficienta, se trezeste la 5 dimineata si matura curtile oamenilor, iar seara si-o petrece alaturi de cei doi nepoti si de nora.
Cel mai des doamna Lidia se roaga sa ploua, ca poate - poate a doua zi vor veni mai multe masini la spalat.


