Adunarea Generala a Uniunii Scriitorilor din Moldova a ales ieri in fruntea organizatiei un nou presedinte. Acesta este poetul Teo Chiriac, Maestru al Literaturii, laureat al Premiului National, care in perioada 2010-2021 a detinut functia de vicepresedinte al USM, informeaza MOLDPRES.

Publicat:11.09.2021, 11:32

In buletinul de vot a fost inscrisa o singura candidatura. Pentru Teo Chiriac si-au exprimat votul 118 membri ai USM din cei 142 prezenti la adunare.

Solicitat de MOLDPRES, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Teo Chiriac a declarat ca este satisfacut de faptul ca, in conditiile de restrictie legate de pandemie, conducerea USM a reusit sa organizeze aceasta adunare. ”Le-am multumit celor prezenti care au dat legitimitate acestei adunari. Uniunea Scriitorilor nu va disparea, asa cum considera unii, ea va fi si mai puternica, si mai solidara. De fapt, imaginea Uniunii Scriitorilor din Moldova depinde de fiecare scriitor in parte. Ma voi stradui sa fiu un presedinte al tuturor”, a subliniat Teo Chiriac.

Potrivit sursei citate, unul dintre proiectele prioritare este publicarea Revistei Literare, organul de presa al USM. Fondata in 2015, scopul publicatiei a fost si ramane acelasi: sa capteze in mod constant atentia cititorilor, sa le cultive gustul pentru literatura de calitate, sa garanteze o comunicare mai buna a scriitorilor cu cititorii. Totodata, publicatia este in masura sa impulsioneze efectiv elanul creator al scriitorilor, in special al tinerelor talente, sa-i faca pe scriitori mai responsabili pentru destinele literaturii nationale. ”Respectul profund fata de Literatura (scrisa si inteleasa cu majuscula) si fata de creatorii ei dintotdeauna, experienta manageriala, cunoasterea modului de functionare si administrare a USM, precum si unele insusiri personale, despre care nu e tocmai locul potrivit sa vorbesc, toate acestea pot constitui o sansa – sansa de reusita a intregii bresle scriitoricesti”, a mai spus presedintele USM.

Fostul presedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu nu a candidat in alegeri, deoarece, conform statutului USM, nu are dreptul ca ocupe aceasta functie mai mult de doua mandate, iar el a fost presedinte al USM din 2010 pana in 2021.

In cadrul dezbaterilor au luat cuvantul academicianul Mihai Cimpoi, scriitorii Vladimir Besleaga, Leo Butnaru, Victoria Fonari, Boris Marian, Valeriu Matei s.a. La aceeasi adunare, au fost alesi membrii Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova (15 persoane) si Comisia de cenzori (5 persoane).

In prezent, Uniunea Scriitorilor din Moldova numara 230 de membri.

Teo Chiriac s-a nascut la 29 mai 1956, in satul Cosernita, raionul Floresti. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie, sectia Jurnalism (1979). In perioada 1979-1985 a fost redactor la Radioul National, iar din 1985 pana in anul 1993 - redactor si redactor-sef la Editura „Literatura Artistica” (ulterior, „Hyperion”) din Chisinau. A participat la Programul International de Instruire „Marshall plan for Moldova” (1998-2004). A facut stagii in Cehia si Italia. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova si Romania. In perioada 1995-1997 a fost reprezentantul Uniunii Scriitorilor din Romania in Filiala Chisinau a acesteia. Din 2010 este vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din Moldova si din 2015 – redactor-sef al ”Revistei Literare”.

A publicat volumele de poezie „Lucrare de control”, „Salonul 33” - prima carte de versuri aparuta cu grafie latina in fosta RSSM, „Critica ilatiunii pure”, aparuta la Bucuresti, „Monstrul Sacru (Scarile lui Teo)” (2009), „Sufletul meu de pana la Big Bang” (2016), Chisinau, „Frictiunea dintre totul si nimic. Teofanii in format A4” (2019). Figureaza printre cei 20 de autori ai antologiei „Portret de grup (O alta imagine a poeziei basarabene)”, selectie si prefata de Eugen Lungu. A fost distins cu Premiul Lira al Salonului International de Carte, Chisinau (2010), Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru cartea „Sufletul meu de pana la Big Bang” (2016), cu titlul onorific „Maestru al Literaturii” (2010), cu „Ordinul de Onoare” (2015) si cu Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Ofiter al Romaniei (2014). Versurile sale pot fi citite in reviste literare si antologii de poezie editate in Romania, Germania, Franta, Italia, Belgia, Macedonia de Nord, Bulgaria si Rusia. In 2017 a fost distins cu Premiul National si in 2020 - cu premiul ”Constantin Stere” pentru literatura al Ministerului Educatiei, Culturii si Cercetarii pentru volumul ”Frictiunea dintre totul si nimic. Teofanii in format A4”.

Sursa: