Un barbat din capitala care acuza medicii de la spitalul Sfanta Treime de neglijenta spune ca lupta de patru ani sa i se faca dreptate dupa ce sotia lui a murit acolo. El spune ca medicii nu i-ar fi acordat femeii ajutorul medical necesar ceea ce a dus la decesul acesteia. Barbatul sustine ca dosarul deschis la politie nu se misca din loc, din motiv ca administratia spitalului nu isi recunoaste vina.
De patru ani, Valentin Bunevici traieste un adevarat cosmar. Barbatul povesteste ca acum, din cauza medicilor care i-au ucis sotia de doar 47 de ani, este nevoit sa-si creasca singur fiul de 11 ani, care are atata nevoie de sprijinul mamei.
Valentin BUNEVICI, SOTUL FEMEII DECEDATE: “I-au facut o injectie, nu stiu ce i-au introdus. Eu nu eram acasa, eram peste hotare, sunt sofer de camioane. Dupa asta, i s-a facut si mai rau. In ziua urmatoare au trimis in zi de odihna medicul de familie, care a chemat ambulanta. Starea ei era deja foarte grava. Masina de ambulanta a purtat-o prin oras.”
Barbatul spune ca sotia sa a fost dusa la spitalul Sfanta Treime din capitala. Acolo, angajatii medicali nu ar fi putut gasi ce probleme de sanatate are femeia. Starea ei se agrava vazand cu ochii, iar medicii au transferat-o in sectie de reanimare abia seara, povesteste sotul femeii.
Valentin BUNEVICI, SOTUL FEMEII DECEDATE: “La ora trei, noaptea, ea a decedat. Purtatorul de cuvant al spitalului a spus clar ca ea a fost adusa in stare grava si prea tarziu.”
Acum trei ani, barbatul s-a adresat la politie, care a initiat un proces penal pentru incalcarea din neglijenta a regulilor si metodelor de acordare a asistentei medicale, care a cauzat decesul pacientei.
Ancheta insa bate pasul pe loc, spune barbatul.
Valentin BUNEVICI, SOTUL FEMEII DECEDATE: “In prima expertiza medico-legala, pe 24 de foi, mi-au expediat toate publicatiile posibile despre virologie. In a doua expertiza au scris toate bolile din copilarie pe care le-a avut, si au scris ca acestea au dus moartea ei.”
Cea de-a treia expertiza, pe care a primit-o acum o saptamana, este la fel ca si prima. Din motiv ca administratia spitalului nu recunoaste vina, politia nu poate sa traga pe nimeni la raspundere, sustine barbatul.
Valentin BUNEVICI, SOTUL FEMEII DECEDATE: “Prin orice metoda ei incearca sa fuga de raspundere penala. Au ucis un om, o femeie tanara si nimeni nu poarta raspundere.”
Nu am reusit sa aflam de la politie la ce etapa se afla ancheta, iar ofiterul de presa de acolo ne-a cerut sa revenim luni pentru detalii. Purtatorul de cuvant al spitalului nu ne-a raspuns la telefon, iar directorul institutiei ne-a spus ca nu cunoaste cazul si nu vrea sa se dea cu parerea nefiind informat. Barbatul, care are acum 74 de ani, spune ca va lupta pana cand vor fi pedepsiti toti cei vinovati de faptul ca fiul sau de 11 ani si fiica mai mare nu mai au mama. Tatiana Bunevici a decedat in ianuarie 2017 la spitalul “Sfanta Treime”, fiind adusa de o a doua ambulanta, dupa ce la prima solicitare i-ar fi fost refuzata transporte la spital. Medicii declarau anterior ca aceasta a ajuns prea tarziu.

