Un individ de 52 de ani din Orhei a fost prins ieri in flagrant in timp ce fura de la o tanara de 24 de ani portmoneul la Piata Centrala din Chisinau.
Potrivit politiei, barbatul a vrut sa fure portmoneul in care se aflau 2000 lei, 180 euro si buletinul de identitate.
Faptasul a fost escortat la Inspectoratul de politie si si-a recunoscut vina. Acesta a spus ca a recurs la fapta pentru ca nu are bani. Anterior el a mai fost judecat pentru infractiuni similare.
Prin urmare, barbatul a fost retinut pentru 72 de ore si este cercetat penal.
Daca va fi gasit vinovat, acesta risca amenda de la 32 500 lei la 42 500 lei, munca neremunerata in folosul comunitatii de la 180 la 240 de ore, sau inchisoare de pana la 2 ani.
Politia Capitalei recomanda cetatenilor in timp ce se afla in locurile publice aglomerate sa aiba grija de bunurile personale.

