Guvernul Romaniei este obligat de CCR sa dubleze alocatiile copiilor de la 1 august.
Alocatiile copiilor trebuie dublate de la 1 august, a decis, miercuri Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR), care a respins sesizarea Guvernului.
In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neintemeiata, obiectia de neconstitutionalitate si a constatat ca Legea privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 2/2020 pentru prorogarea intrarii in vigoare a art.I pct.1 din Legea nr.14/2020 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea si completarea Legii nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, precum si pentru modificarea art.58 alin.(1) din Legea nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este constitutionala in raport cu criticile formulate”, a decis Curtea Constitutionala a Romaniei.
Decizia este definitiva si general obligatorie si se comunica Presedintelui Romaniei. Guvernul a atacat legea privind dublarea alocatiilor copiilor, de la 1 august 2020, sustinand ca nu exista prevazute sursele de finantare. La inceputul lunii iunie Camera Deputatilor a respins ordonanta de urgenta a Guvernului care amana pana la 1 august dublarea alocatiilor copiilor de la 150 la 300 de lei. Decizia a fost luata cu 209 voturi „pentru”, trei „impotriva si 98 de abtineri.
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, pe 14 ianuarie 2020, legea ce prevedea dublarea alocatiei de stat pentru copii, suma care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap.


