Cum e sa fii pe linia intai si sa numeri fiecare bataie de inima atunci cand esti in misiune? Cum e sa faci un pas, stiind ca exista probabilitatea ca acesta sa fie ultimul? Riscant si curajos, spun cei care s-au obisnuit cu astfel de trairi. Unul dintre ei este generalul Vitalie Stoian, genist pana in maduva oaselor. A dezamorsat mii de obiecte explozive in cariera sa, iar ce ne-am obisnuit noi sa vedem in filmele artistice, el a simtit in realitate. Mai ales in Irak, unde a fost de doua ori in misiuni umanitare.
Acestea sunt secventele care i-a adus Oscarul filmului The Hurt Locker, o poveste despre riscul meseriei de genist, ce-i drept in conditii mai artistice.
Acesta este insa Irakul vazut de genistii moldoveni. Aproape ca in filme, doar ca riscul e real. Contingentul din Moldova era condus de Vitalie Stoian, un genist pana in maduva oaselor si un strateg convins.
Genistii nostri au avut misiunea de a depista si de a distruge minele gasite. N-a fost usor, in conditiile in care trebuiau sa munceasca la temperaturi inalte, prin praf, pe timp de razboi si avand echipamente grele.
Capitanul Iurie Batir l-a cunoscut pe generalul Stoian in misiunea Irak 3.
De aceea, generalul Stoian spune ca a invatat mereu si continua sa invete la cei 40 de ani ai sai. Este foarte calculat atunci cand se afla pe teren.
Niciodata insa n-a calculat obiectele dezamorsate. Nu conteaza cate sunt, spune generalul, ci siguranta oamenilor.
Si daca unii isi aleg meseriile, pe Vitalie Stoian profesia l-a ales, pentru ca este mereu insetat de adrenalina si risc. A facut scoala militara superioara a trupelor de geniu din Podolisk, Ucraina. A urmat Institutul militar de limbi straine din Germania si Universitatea Nationala de Aparare din Romania. Intre timp insa, participa activ la diverse misiuni. Una dintre cele mai importante a fost si deminarea unui teritoriu de langa satul Pohrebea din stanga Nistrului, operatiune ce a durat mai bine de 7 ani.
Operatiunea de la Pohrebea putea fi insa fatala pentru fostul sau comandant, genistul Igor Snitco. Acesta a ramas fara picioare, dupa ce a calcat din intamplare pe o mina. Despre general isi aminteste cu admiratie.
Si cum in militarie se spune ca sotia este cu un grad mai mare, acasa generalul Stoian uita de epoleti. Aici se dedica in totalitate sotiei Olga, care este profesoara de limba ucraineana, si celor doi fii ai lor. Unul dintre baieti a decis deja sa-i urmeze calea.
Si nu doar “adevarul” este cuvantul care i s-ar potrivi, ci si credinta, onoare, curaj, devotament, iar drept dovada, ca are cu ce, servesc zecile de mentiuni si medalii primite de-a lungul anilor.