16 sportivi de performanta din Moldova vor beneficia de burse oferite de Comitetul International Olimpic. Cei 90 de mii de dolari care vor fi alocati anual pana in 2024 reprezinta un sprijin in vederea pregatirii catre Jocurile Olimpice de Vara din Paris. Alti trei sportivi, care nu au intrunit conditiile de includere in programul forului international, vor fi sustinuti financiar de Comitetul Olimpic din tara noastra.
Marin ROBU, HALTEROFIL: “Acesti bani care imi vor fi dati ii voi investi in mine pentru a putea oferi un rezultat bun. Pana acum, toate rezultatele aduse reprezinta investitii in mine.”
Comitetul International va aloca lunar 7500 de dolari pentru distribuirea burselor catre cei 16 sportivi. Majoritatea dintre acestia ne-au reprezentat tara la cel putin o editie a Jocurilor Olimpice. Programul forului international a demarat pe 1 ianuarie 2022. Astfel, pana in vara anului 2024, fiecare sportiv se va alege in fiecare luna cu o suma cuprinsa intre 350 si 600 de dolari.
Daniela COCIU, CANOTOARE: “Ar fi bine sa avem si mai mult, deoarece sportivii de talie mondiala din alte tari beneficiaza de mult mai mult fata de ceea ce beneficiem noi. ”
Trei sportivi carora nu le va fi acordat ajutor din partea Comitetului International, vor primi burse de excelenta din partea forului de profil din Moldova. Beneficiarii acestora sunt canotorul Serghei Tarnovschi, premiant la Olimpiada din 2020, atleta Zalina Marghiev si judocanul Denis Vieru. Bursele de excelenta vor fi acordate pana la sfarsitul acestui an.
Zalina MARGHIEV, ATLETA: “Este un ajutor suplimentar, in conditiile pe care le avem, este un ajutor foarte mare pentru un sportiv.”
Serghei TARNOVSCHI, CANOTOR: “Banii pot fi folositi pentru echipament, pentru inventar sportiv, pentru programe de recuperare fizica, totul pentru a obtine un rezultat mai bun.”
Comitetul International Olimpic poate rezilia contractele de sustinere a sportivilor moldoveni daca nu vor fi intrunite toate conditiile. Printre acestea se numara ratarea calificarii la Olimpiada din Paris sau demonstrarea unui comportament lipsit de etica.
Nicolae JURAVSCHI, PRESEDINTELE COMITETULUI NATIONAL OLIMPIC: “Speram ca ei se vor bucura de succes pentru a demonstra valoare si a fi utili. Programul sa fie util pentru binele sportivilor.”
La ultima editie a Olimpiadei de vara, care a avut loc in 2020 la Tokyo, Moldova a participat cu o delegatie formata din 20 de sportivi. Atunci tara noastra s-a ales cu o medalie de bronz castiga de canotorul Serghei Tarnovschi.

