Atacantul Academiei, Radu Gansari, a fost astazi magician pentru echipa sa in duelul din campionat, cu Rapid Ghidighici. Academia a invins clar cu 5 la 0, iar 4 dintre reusite au purtat semnatura lui Gansari. Dupa 16 etape, Academia se afla pe pozitia a patra.

Rapid Ghidighici a fost de nerecunoscut in prima repriza a duelului cu FC Academia din Divizia Nationala. Rapidistii au jucat foarte prost, in timp ce Radu Gansari de la studenti a fost de neoprit. Atacantul nationalei Moldovei a spulberat totul in cale si s-a remarcat cu o tripla.


In repriza secunda s-a trezit si Rapid, iar Bogdan Hausi a fost foarte aproape de a reduce din handicap, in urma unei lovituri libere. Magicianul zilei, insa a fost atacantul Academiei, Radu Gansari. Acesta a inscris din nou in minutul 61, fiind autorul a patru goluri.


Pana la final Rapid a fortat marcarea golului de onoare, dar mingea nu a vrut sa intre in poarta. S-au remarcat insa din nou tinerii de la Academia. Ion Leagu a inscris frumos cu un sut la coltul lung si a stabilit scorul final de 5 la 0.


Lider in Moldova dupa 16 etape este campioana in exercitiu, Sheriff Tiraspol. Viespile au la activ 41 de puncte, cu 6 mai multe decat Dacia Chisinau. Ieri in derby- ul rundei, Sheriff a invins-o la limita cu 1 la 0 pe rivala de moarte Zimbru Chisinau.