Victorie cu emotii pentru Chelsea in debutul Campionatului Angliei. Londonezii s-au impus dramatic aseara impotriva celor de la West Ham, golul victoriei fiind inscris abia in minutul 89.
Antonio Conte a debutat cu o victorie pe banca celor de la Chelsea, dupa ce echipa sa a invins viitoarea adversara a Astrei Giurgiu, West Ham, scor 2 la 1. Dupa o prima repriza in care londonezii nu au gasit cheia la poarta adversa, Eden Hazard a reusit sa deschida scorul chiar in debutul partii secunde, dupa ce a inscris cu sange rece de la punctul cu var cu un sut in forta. Replica celor de la West Ham a venit in minutul 77, cand galezul James Collins a readus egalitatea pe tabela de marcaj.
In continuare, aristocratii au inceput asediul la poarta ciocanarilor, iar dupa cateva ocazii ratate, in una din ultimele faze ofensive ale meciului, Diego Costa a reusit o executie fantastica si a adus 3 puncte pretioase pentru Chelsea.
Pentru West Ham urmeaza confruntarea impotriva celor de la Astra Giurgiu din play-off-ul Ligii Europa.

