Liderul Campionatului Turciei, Besiktas Istanbul, are stadion nou. Constructia acestuia a durat mai bine de doi ani si jumatate si a costat peste 100 de milioane de euro. Primul meci s-a disputat aseara.
Noul stadion al clubului Besiktas are o capacitate de aproape 42 de mii de locuri si este dotat cu monitoare pe spatele fiecarui scaun pentru a putea urmari indeaproape golurile si fazele importante ale meciului. Prima partida jucata pe Vodafone Arena a fost cea dintre Besiktas si Bursaspor. Gazdele au reusit sa se impuna dupa un meci senzational, cu 5 goluri marcate si 2 eliminari. Besiktas a deschis scorul in minutul 22 prin Mario Gomez, care a ramas singur cu portarul dupa o pasa superba a lui Sosa.
Oaspetii au replicat rapid si au reusit sa egaleze scorul pe tabela de marcaj prin Traore. Vulturii negri au inceput in forta repriza secunda, reusind sa marcheze 2 goluri in 5 minute, prin Alexis si Mario Gomez, care a ratat un penalty, dar si-a reparat greseala rapid. Bursaspor a redus din diferenta in minutul 71 prin Stoch, insa golul slovacului nu a fost suficient. In prelungiri, spiritele s-au incins atunci cand echipele erau la un pas de bataie, dupa un fault asupra lui Quaresma, care a reactionat violent.
Arbitru i-a eliminat pe Hosogai si Quaresma. In urma victoriei de ieri, Besiktas si-a marit avansul fata de urmaritoarea Fenerbahce, care are cu 6 puncte mai putin fata de lider. Nu toti fanii lui Besiktas, insa au fost multumiti de faptul ca presedintele Erdogan a inaugurat stadionul cu tribunele goale. Cateva mii de suporteri au protestat in apropierea noii arene, iar politia a intervenit cu gaze larimogene si tunuri cu apa pentru a dispersa multimea.

