Arsenal Londa a suferit a doua infrangere consecutiva in Premier League dupa reluarea campionatului. Formatia antrenata de Mikel Arteta a fost invinsa, ieri, in deplasare, cu 2 la 1 de gruparea din Brighton. Este pentru prima oara cand clubul trece printr-o astfel de perioada dificila.

Prima repriza dintre cele doua grupari a fost una foarte calma, practic portarii nici nu au fortat. Astfel, dupa 45 de minute de joc, la vestiare s-a iesit cu 0 la 0. Scorul a fost deschis abia in partea secunda, cand tunarii au marcat prin Pepe.

Se parea ca victoria este in buzunarul oaspetilor, insa gazdele au spart gheata chiar in minutele de prelungiri. Dunk iar apoi Maupay au inscris fiecare cate odata si au adus victoria lui Brighton.

Astfel, Arsenal ramane pe locul 9 in clasament, cu 42 de puncte, in timp ce Brighton este pe pozitia a 15-a din 20, cu 32 de puncte.