Asteptarea a luat sfarsit, iar Simona Halep a oferit un adevarat roller coaster inca de la prima partida la turneul de la Praga. Dupa o pauza de cinci luni din cauza pandemiei de Covid-19, romanca a revenit pe teren, unde a obtinut o victorie dificila, in prima runda. Ea a invins-o in trei seturi pe Polona Hercog, calificandu-se in turul doi al competitiei.

Meciul a fost unul cu o desfasurare atipica, fiecare jucatoare castigand categoric cate un set, Halep cu 6 la 1 primul, iar Hercog cu acelasi scor pe al doilea, dupa ce a fost mai agresiva si a variat mai mult loviturile.

In decisiv, un set foarte bine echilibrat, Halep a avut 3 la 1 si 5 la 3, dar nu a profitat de avantajul creat, a ratat mai multe mingi, iar apoi s-a ajuns in tiebreak. Acolo, Hercog a condus cu 2 la 1, dar romanca a castigat patru puncte consecutive, iar in cele din urma a incheiat conturile cu 7 la 3.

Simona Halep, principala favorita a turneului, va juca in optimi impotriva unei tenismene din Cehia. Cu acest debut, romana si-a asigurat un cec de 3.150 de dolari si 30 de puncte WTA.