Frații Serghei și Oleg Tarnovschi au urcat pe podium la aceeași probă a Cupei Mondiale de canoe, cucerind argintul și bronzul. O altă medalie pentru țara noastră a fost adusă de tandemul Daniela Cociu – Maria Olărașu.

Canoiștii Serghei și Oleg Tarnovschi au început ambii la start proba pe distanța de 500 de metri. Cei doi frați au avut un rezultat superb, fiind devansați doar de brazilianul Isaquias Guimaraes Queiroz, multiplu medaliat olimpic. Serghei a încheiat pe locul doi, iar Oleg – pe treapta a treia.  

În aceeași probă, doar că la dublu feminin, perechea formată din Maria Olărașu și Daniela Cociu a ocupat ultima poziție. În schimb, fetele noastre au adus argintul în concursul de 200 de metri, fiind întrecute de adversare din Spania. Iar Elena Glizan a fost la un pas de podium la 1000 de metri, individual. Moldoveanca a ocupat locul 4. Șase sportivi ne reprezintă țara la Cupa Mondială din orașul maghiar Szeged. Turneul se va încheia mâine. Serghei Tarnovschi și perechea Daniela Cociu – Maria Olărașu sunt canoiștii calificați la Jocurile Olimpice.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.