Au iesit din saloanele de spital si au mers la sport. Gravidele de la Centrul Mamei si Copilului si-au intarit muschii la o lectie de fitness pe care au primit-o chiar in curtea spitalului. Evenimentul a fost organizat de o fundatie de caritate si un centru de fitness.


Foarte cochete si gata de actiune, viitoarele mamici au iesit in curtea spitalului sa faca exercitii. 


Desi mai au saptamani sau chiar zile numarate pana sa-si aduca pe lume copiii, toate femeile au facut miscarile ca la carte, straduindu-se sa nu ramana in urma colegelor. 


Ora de fitness a scos in curte jumatate din spital. Pacientii si chiar angajatii au venit sa admire gravidele. 


Medicii de la Centrul Mamei si Copilului spun ca vor astfel sa le invete pe viitoarele mamici sa duca un mod sanatos de viata pentru a naste copii sanatosi. 


Specialistii indeamna toate viitoarele mamici sa faca sport in timpul sarcinii pentru a avea o nastere mai usoara. Potrivit medicilor, doar maxim 5 la suta dintre gravide au contraindicatii sa faca sport din cauza unor complicatii.