Leo Messi a intrat in ultimele 6 luni de contract cu Barcelona, insa marea lupta pentru el deja e in toi. Cu acest prilej, o echipa de fotbal din campionatul Rusiei, a tinut sa faca glume pe acest motiv. Cei de la Spartak Moscova au postat pe contul de Twitter al clubului o fotografie a unei conversatii imaginare, pe care ar fi purtat-o cu Messi.

Este perioada in care apar tot mai multe zvonuri cu privire la viitorul lui Lionel Messi, insa subiectul este tratat uneori si in gluma, cel mai recent exemplu fiind oferit de clubul Spartak Moscova. Formatia din Rusia a postat pe retelele de socializare o presupusa conversatie avuta cu Lionel Messi, in care s-ar incerca abordarea argentinianului.

 "Salut, Leo!", a scris Spartak Moscova / "Nu", a fost asa-zisa reactie ferma a atacantului. Gluma facuta de rusi a devenit virala pe Twitter, unde a strans peste 230.000 de aprecieri si 36.000 de distriburi. Lionel Messi va lua o decizie in ceea ce priveste viitorul sau dupa ce va afla care este proiectul viitorului presedinte al Barcelonei.  

Printre echipele la care poate ajunge cu adevarat argentinianul se numara Manchester City, PSG sau Inter Miami, fotbalistul cumparandu-si recent o casa in Statele Unite si declarand ca isi doreste sa traiasca experienta traiului in America.