Au transformat terenul de hochei într-un ring de box. Este vorba de jucători legitimați la două echipe rivale din NHL, care s-au luat la pumni imediat după fluierul de start al meciului. A fost consemnată cea mai dură repriză din ultimii zece ani.
După două secunde de la fluierul de start cronometrul s-a oprit, deoarece jucătorii rivalelor New York Rangers și New Jersey Devils au început să își dea pumni, formând cinci perechi. S-a creat impresia că hocheiștii au repetat din timp cum va arăta bătaia lor. Într-adevăr tensiunea era înaltă dinaintea meciului, pentru că în precedentele două partide, Matt Rempe de la Rangers a accidentat doi hocheiști legitimați la Devils. Astfel, anume Rempe a fost ținta principală a atacului. Doi dintre cei zece hocheiști au primit penalizări, ceilalți opt – fiind eliminați. Incidentele au continuat și după reluarea disputei. În minutul cinci a avut loc o altă încăierare.
În total, arbitrii au acordat 162 de minute de penalizare în prima repriză, un record al ultimilor 10 ani în NHL. Ambele echipe au jucat din a doua secundă fără câte patru hocheiști, dar Rangers s-a adaptat mai bine. Clubul din New York a condus cu 2 la 0, după care în actul secund a încasat trei goluri și pierdea cu 2 la 3. Nebunia a continuat în ultima repriză, când Rangers a întos iarăși scorul, câștigând cu 4 la 3. New Yotk Rangers este lidera Conferinței de este din liga nord-americană de hochei, în timp ce New Kersey Devils ocupă locul 11.

