Barbatul care a injunghiat-o pe fosta jucatoarea de tenis Monica Seles in timpul unui meci, la turneul de la Stuttgart, din 1993, a murit la varsta de 68 de ani, scrie stirileprotv.ro.
Gunter Parche, fan infocat pana la obsesie al germanei Steffi Graf, a injunghiat-o pe Seles in timpul unui meci disputat contra bulgaroaicei Magdalena Maleeva.
Conform Bild, el a fost gasit fara suflare intr-un azil unde si-a petrecut ultimii 14 ani din viata, noteaza The Sun.
Potrivit sursei citate, germanul - care primise ingrijiri paliative - si-a petrecut ultima luna a vietii intins in pat.
Parche a avut o antipatie incredibila fata de Seles dupa ce aceasta a invins-o pe Graf, in finala de la Roland Garros, din 1990.
Furia lui Parche s-a amplificat dupa ce Seles a devenit numarul 1 mondial in 1991.
La Hamburg Open, el a sarit din tribuna si a injunghiat-o pe Seles in spate, fiind retinut imediat de fortele de ordine.
Parche, descris ca un „singuratic dezechilibrat mental”
In ciuda faptului ca a recunoscut ca a vrut sa o „raneasca” pe Seles, Parche nu a fost inchis, dupa ce a primit o pedeapsa de doi ani de inchisoare cu suspendare.
Seles s-a infuriat la aflarea verdictului si in cele din urma a reusit sa obtina un nou proces.
Dar judecatorul de la cel de-al doilea proces al lui Parche a optat pentru mentinerea sentintei anterioare pronuntate.
Parche a fost descris ca un „singuratic dezechilibrat mental”.
Seles a reusit sa-si revina dupa episodul si s-a intors pe teren doi ani mai tarziu, iar in 1996 a castigat Australian Open.
Seles a vorbit rar despre incident, deoarece ii aducea prea multe amintiri urate.
Dar intr-un interviu pentru The Guardian, ea a spus despre revenirea pe teren: „Chestia a fost ca, atunci cand m-am gandit sa ma intorc, nu aveam idee cum ma voi simti asezandu-ma pe scaun, stiind ca persoana care m-a injunghiat nu a fost niciodata bagata in inchisoare. Au existat multi de daca. In cele din urma, insa, dupa doi ani si jumatate, am simtit ca trebuie doar sa incerc. M-am intors la Toronto si sprijinul fanilor a fost pur si simplu uimitor. Am castigat primul turneu si asta m-a ajutat. Era ceva de genul: „Inca ma pricep la asta”, potrivit News.ro.