Baschetbalistii formatiei Philadelphia au prins gustul dulce de victorii in noul sezon din NBA. Jucatorii legitimati la echipa din Nord-Estul Statelor Unite au bifat al patrulea succes consecutiv, dupa ce aseara, s-au impus cu o diferenta de 17 puncte in fata rivalilor de la Charlotte Hornets.
Primele doua sferturi de joc au fost dominate de jucatorii din Philadelphia, timp in care acestia au reusit sa obtina, fara emotii, 15 puncte avans pe tabela de scor. Dupa pauza cea mare, alb-albastrii nu au scazut din turatii si intr-un final s-au impus cu 118 la 101 si ocupa prima pozitie in Conferinta de Est.
Intre timp, finalista sezonului precedent, Miami Heat, a distrus-o pe Oklahoma City. Desi in primul sfert s-a inregistrat o egalitate de puncte, scor 25 la 25, in continuare, baschetbalistii din Florida erau de neoprit. Gratie jocului perfect prezentat de Adebayo, Olynyk si Butler, roz-albastrii au invins cu scorul de 118 la 90.

