Baschetbalistul Nikola Jokic a devenit cel mai bun jucator al sezonului regulat din NBA. Sarbul a cucerit aceasta distinctie al doilea an la rand.
Aflat in vacanta in orasul sau natal din Serbia, Nikola Jokic a fost surprins in timp ce se plimba pe un carucior cu doua roti, tras de un cal. Coechipierii sai de la formatia Denver Nuggets au venit din Statele Unite pentru a-i oferi trofeul de cel mai bun jucator al sezonului regulat din NBA.
In lupta pentru acest premiu, Nikola Jokic i-a devansat pe camerunezul Joel Embiid si grecul Giannis Antetokounmpo. Sarbul a avut o medie de 27 de puncte, 14 recuperari si opt pase decisive per meci, in actualul sezon.
Totusi, Nikola Jokic nu se va putea bucura de un triumf in aceasta stagiune a ligii nord-americane de baschet. Echipa sarbului, Denver Nuggets, a fost eliminata in optimile de finala ale play-off-ului din NBA.