Bayer Leverkusen este de neoprit. Mașinăria de fotbal a lui Xabi Alonso este cu un pas în finala Ligii Europei, după victoria obținută aseară pe terenul celor de la AS Roma în prima manșă din penultimul act. Nemții nu au pierdut niciun meci în toate competițiile acestui sezon.
Bayer Leverkusen a câștigat deja campionatul Germaniei, fiind primul titlu din istorie, s-a calificat în finala Cupei Germaniei și este în goană după trofeul din Europa League. Nemții au dominat în sefiminala cu AS Roma din Italia, marcând câte o dată în fiecare repriză. Starul echipei, Florian Wirtz a deblocat tabela de scor, după o greșeală în defensiva lupilor, iar Andrich a stabilit scorul final de 2 la 0 în minutul 73, cu un șut spectaculos și imparabil.
Xabi Alonso a creat o mașinărie, care a ajuns la 47 de meciuri consecutive fără eșec în toate competițiile și este aproape să obțină tripla de trofee. Bayer este mare favorită la calificarea în finala Ligii Europei, înaintea returului din Germania programat pe 9 mai. În aceeași zi va avea loc al doilea meci dintre Olympique Marseille și Atalanta. Echipele au remizat, scor 1 la 1, în primul duel. Atacantul clubului din Bergamo, Gianluca Scamacca a deblocat tabela în primul sfert de oră, iar Marseille a egalat rapid prin Mbemba.
Finala ligii Europei va avea loc pe 22 mai, în capitala Irlandei, Dublin.

