Bayern Munchen a bifat inca o finala de succes, dupa ce s-a impus in Supercupa Europei, cu 2 la 1, in fata formatiei FC Sevilla. Astfel, nemtii mai au nevoie de doar doua titluri pentru a repeta recordul Barcelonei, cu 6 cupe obtinute intr-un singur an.

Pentru a patra oara in acest an, jucatorii lui Bayern Munchen sarbatoresc cucerirea unui trofeu. De aceasta data, bavarezii au castigat Supercupa Europei, dupa o finala dificila contra formatiei FC Sevilla. Timpul regulamentar nu a fost suficient pentru a determina invingatorul, intrucat ambele echipe au reusit sa marcheze cate un gol. Pentru spanioli si-a trecut numele pe lista marcatorilor atacantul Lucas Ocampos, care a realizat lovitura de la 11 metri. Iar pentru nemti a iesit in evidenta mijlocasul Leon Goretzka, cu un sut din interiorul careului. In timpul suplimentar, discipolii lui Hans Flick au fortat si au dat lovitura prin Javi Martinez, care a trimis balonul cu capul in plasa spaniolilor si, astfel, a adus a doua Supercupa a Europei din istoria clubului. Dupa meci, jucatorii lui Bayern Munchen au continuat sarbatoarea in vestiare, iar canadianul Alphonso Davies nu putea sa se desparta de trofeu.

Astfel, bavarezii sunt tot mai aproape de recordul stabilit de FC Barcelona, 6 trofee intr-un singur an. Pentru a repeta aceasta performanta, nemtii trebuie sa cucereasca Supercupa Germaniei si Campionatul Mondial al Cluburilor.