Chelsea a deschis scorul chiar la prima faza importanta la poarta lui Bayern in partida din Supercupa Europei, desfasurata la Praga. Englezii au organizat un contraatac rapid, finalizat de Torres in minutul 8. Formatia din Munchen a controlat jocul si a egalat in debutul reprizei secunde prin Ribery.
Imediat francezul ar fi putut realiza dubla, insa voleul sau a trecut pe langa poarta. Chelsea mai mult s-a aparat, insa a avut sansa de a prelua conducerea. Oscar a ramas singur cu goalkeeperul Neuer, dar nu a reusit sa puncteze. Pe final, londonezii au ramas in inferioritate numerica, cand a fost eliminat Ramires.
Brazilianul a primit al doilea cartonas galben, dupa o intrare dura asupra lui Gotze. Timpul regulamentar s-a incheiat cu scorul egal de 1 la 1 si au urmat doua reprize de cate 15 minute. Aflandu-se in zece oameni, Chelsea a reusit totusi sa inscrie prin Hazard. Bavarezii au asediat poarta aristocratilor, iar incercarile lor au fost rasplatite in ultimele secunde ale intalnirii. Javi Martinez a reusit egalarea in minutul 121.
Dupa acest gol arbitrul a dat imediat fluierul final. La loviturile de departajare norocul a fost de partea nemtilor, care au transformat toate cele 5 lovituri de la punctul cu var. De partea cealalta, ratarea belgianului Lukaku a fost fatala pentru Chelsea, intrucat Bayern a invins cu 5 la 4 si a cucerit Supercupa Europei.
A fost prima Supercupa care s-a decis la loviturile de departajare. Bayern a castigat prima Supercupa, dupa ce a pierdut alte trei editii. Chelsea a castigat trofeul o singura data, in 1998, dar a pierdut si anul trecut cu Atletico Madrid.


