Agnieszka Radwanska calca totul in picioare in acest inceput de an. Jucatoarea din Polonia a castigat al doilea turneu consecutiv, dupa ce ieri a invins-o de o maniera impresionanta pe Dominika Cibulkova.

Tenismana numarul patru mondial, poloneza Agnieszka Radwanska a cucerit ieri al 12-lea titlu din cariera. Ea s-a impus la turneul de la Sydney dupa ce a demolat-o pe slovaca Dominika Cibulkova. Radwanska a facut un meci fabulos invingand in doua seturi cu 6 la 0. Meciul a durat doar o ora si 2 minute.


Agnieszka Radwanska este neinvinsa in 2013. Ea a cucerit deja doua titluri: la Brisbane si la Sydney. Saptamana viitoare, tenismena din Polonia va participa la primul turneu de Mare Slem al anului, Australian Open. In primul tur, Agnieszka Radwanska o va intalni pe jucatoarea venita din calificari, Bojana Bobusic. Cea mai buna performanta pentru Radwanska la Melbourne a fost calificarea in sferturile de finala in 2008, 2011 si 2012.