Sezonul de exceptie pentru campionul din Moto GP, Marc Marquez, continua. Pilotul spaniol s-a impus fara mari probleme pe circuitul din Italia si a castigat astfel cea de-a sasea cursa.
Marc Marquez nu are rivali in campionatul mondial de motociclism viteza. Spaniolul a castigat ieri si cea de-a sasea etapa la Moto GP, pe circuitul de la Mugello, Italia. Pentru pilotul in varsta de 21 de ani este a sasea victorie consecutiva, din tot atatea etape disputate in acest sezon.
Marc Marquez a fost urmat pe podium de catre conationalul sau, Jorge Lorenzo, cu care s-a luptat umar la umar pe toata durata cursei.
Podiumul a fost completat de italianul Valentino Rossi. Pentru multiplul campion mondial aceasta a fost cursa cu numarul 300 din cariera. In clasamentul general Marc Marquez conduce cu 150 de puncte din tot atatea posibile.
Valentino Rossi se afla pe pozitia a doua cu 97 de puncte, iar Dani Pedrosa - pe trei, la distanta de doar un punct.
Urmatoarea etapa din Moto GP, Marele Premiu al Cataluniei, va avea loc pe 15 iunie, pe circuitul Montmelo din Spania.

