Canotoarele Daniela Cociu si Maria Olarasu au devenit campioane europene la proba de canoe pe distanta de 200 metri. Sportivele din Moldova au cucerit si distinctia de argint pe distanta de 500 de metri la Campionatul European din Belgrad destinat sportivilor de pana la 23 de ani. 

Daniela Cociu si Maria Olarasu au parcurs distanta de 200 de metri in 43 de secunde si 

76 de sutimi si au incheiat cursa pe locul intai. Fetele noastre au fost urmate in clasamentul final de adversarele din Germania si Ucraina. 

Daniela si Maria au fost la un pas de a deveni campioane europene si la proba de canoe pe traseul de 500 de metri. Sportivele din Moldova au incheiat cursa la diferenta de o secunda fata de adversarele din Polonia.

Canotoarele noastre au facut furori si la proba individuala de canoe. Daniela Cociu si-a adjudecat bronzul in cursa de 200 de metri, iar Maria Olarasu a urcat pe treapta secunda a podiumului de premiere pe distanta de 500 de metri.

La Campionatul European printre juniori si tineret din Serbia, Moldova a fost reprezentata de 10 sportivi. In clasamentul general pe echipe, tara noastra s-a pozitionat pe locul 9. La competitie s-au duelat concurenti din 33 de tari.