Victorie istorica in Liga Campionilor pentru CFR Cluj. Romanii au invins aseara pe terenul lui Manchester United, dar clujenii au ratat calificarea in optimi. CFR a incheiat pe locul 3 in grupa si va juca in Liga Europei.
Campioana Romaniei, CFR Cluj a reusit o minune aseara - o victorie in deplasare cu Manchester United, scor 1 la 0. Singurul gol al meciului a fost marcat de Luis Alberto, care a prins un sut fantastic de la 20 de metri.
Desi au pierdut, englezii au incheiat primii in grupa H, cu 12 puncte. De partea cealalta, CFR a acumulat acelasi punctaj ca si Galatasaray, cate 10, insa a ratat calificarea in optimi pentru ca a fost infranta de turci, in suma meciurilor directe. Aseara Galatasaray a batut-o cu 2 la 1 in deplasare pe Braga, formatie eliminata din cupele europene.Scorul serii in Liga Campionilor l-a reusit ieri detinatoarea trofeului, Chelsea. Londonezii au castigat cu 6 la 1 gruparea Nordsjaeland.
In ciuda faptului ca i-a zdrobit pe danezi, si Chelsea a avut soarta romanilor de la CFR Cluj. Primii in grupa E au incheiat cei de la Juventus, care aseara a invins cu 1 la 0 Sahtior Donetk. Ucrainenii au fost pe locul secund in grupa, la egalitate de puncte cu Chelsea, dar Sahtior s-a calificat gratie evolutiei mai bune din meciurile directe. In grupa F situatia era clara, inainte de ultima etapa. Asa ca favoritele Bayern Munchen si Valencia au invins din nou pastrandu-si primele doua pozitii.
Bayern Munchen a demolat-o aseara cu 4 la 1 pe BATE Borisov, insa belarusii au incheiat grupa pe locul 3 si vor juca in Liga Europei. In celalalt meci, Valencia a invins-o cu 1 la 0 in deplasare pe Lille, francezii parasind cupele europene. Tot ieri, Barcelona nu a fortat in partida cu Benfica, scor 0 la 0. Catalanii incheind primii in grupa, cu 13 puncte.
Pe locul doi sunt scotienii de la Celtic, care au invins cu 2 la 1 gruparea rusa Spartak Moscova. Astfel, Benfica a incheiat pe a treia pozitie si va juca in Europa League, in timp ce Spartak va ramane acasa.