Chelsea Londra ramane neinvinsa in acest sezon. Echipa lui Jose Mourinho a facut aseara 3 la 0 cu Tottenham si conduce confortabil in campionat. Principala urmaritoare, Manchester City, a obtinut si ea o victorie la scor.

Chiar si fara golgheterul Diego Costa, care este accidentat, Chelsea s-a descurcat de minune in meciul cu rivala din oras Tottenham. Veteranul Didier Drogba a prins o seara superba. Mai intai, atacantul ivorian a participat intr-o combinatie frumoasa cu Hazard, iar belgianul a deschis scorul. Dupa doar 3 minute, Drogba a marcat si el. 

Tottenham, echipa la care joaca fundasul roman Vlad Chiriches, a incercat sa revina in meci, insa sperantele oaspetilor au fost spulberate de Remy, care a punctat pentru 3 la 0. Chelsea este lider in Premier League, cu 36 de puncte. Cu 6 mai putine are Manchester City. Cetatenii au facut o vizita reusita la formatia Sunderland si au castigat cu 4 la 1. Aguero a inscris de 2 ori. 

Aguero este golgheterul campionatului englez, cu 14 reusite. Tot aseara, revelatia sezonului, Southampton, a cedat pe terenul echipei Arsenal, scor 0 la 1. Alexis Sanchez a adus victoria tunarilor, in minutul 88. 

Southampton se afla pe locul 3 in liga, cu 26 de puncte, iar Arsenal e abia pe pozitia a 6-a, cu 23 de puncte.