Dani Pedrosa a trecut prin clipe de cosmar, aseara, la Marele Premiu al Germaniei la MOTO GP.

Spaniolul echipei Honda a cazut in turul cinci si s-a oprit intr-un parapet de protectie. Pedrosa a fost diagnosticat cu mai multe fracturi si contuzii la mana stanga si nu se stie daca va putea concura in etapa urmatoare. Un alt spaniol, Jorge Lorenzo a avut si el ghinion si a cazut in timpul cursei. Cea de-a zecea etapa a Campionatului Mondial a fost castigata de australian Casey Stoner, care a obtinut a treia victorie consecutiva. Dupa succesele din Marea Britanie si Olanda, pilotul de la Ducati a realizat din nou o cursa fara greseala. Stoner a fost urmat de italianul Valentino Rossi de la Yamaha si de australianul Chris Vermeulen de la Suzuki. Rossi a preluat sefia clasamentului general, fiind urmat la 16 puncte de Dani Pedrosa. Urmatoarea etapa la MotoGP va avea loc week-end-ul viitor in Statele Unite.