Sebastian Vettel a obtinut aseara a doua victorie din acest an. Pilotul echipei Red Bull Renault s-a impus la Marele Premiu al Valenciei. Coechipierul lui Vettel, Mark Webber, a suferit un accident spectaculos.


Accidentul s-a produs in turul al zecelea. Mark Webber a incercat sa il depaseasca pe un adversar, insa a intrat in coliziune cu una din rotile din spate. Masina lui Webber a "decolat" si a zburat cateva zeci de metri, dupa care a aterizat si s-a lovit de parapet.

Webber plecase de pe prima linie a grilei de start, alaturi de coechipierul sau Sebastian Vettel. Cel din urma a si castigat Marele Premiu al Valenciei. Germanul a fost urmat de pilotii echipei McLaren Mercedes, Lewis Hamilton si Jenson Button.

In clasamentul general conduce Hamilton. Pe locul 2 este Button, iar pe pozitia a treia  - Vettel. Urmatoarea cursa de Formula 1 este programata pentru 11 iulie, atunci cand va avea loc Marele Premiu al Marii Britanii.