Conflict intre fostul patron al Olimpiei si primaria din Balti. Serghei Chiseliov anunta ca o va da pe aceasta in judecata, daca echipa va purta numele Olimpia in meciurile Campionatului sau Cupei Moldovei. Deocamdata, primaria nu a comentat aceste acuzatii.
Site-ul oficial al formatiei din Balti a publicat astazi un comunicat, in care se spune ca brandul Olimpiei apartine fostului patron al clubului, Serghei Chiseliov.
Totodata se precizeaza ca o firma gestionata de Chiseliov ar fi cumparat in 2010 drepturile pentru folosirea denumirii FC Olimpia si stema echipei. Asa ca acesta ameninta ca va da in judecata primaria municipiului, daca echipa va evolua cu acest nume. Primarul orasului, Vasile Panciuc, nu a raspuns la telefon pentru a comenta cazul.
Conform regulamentului Campionatului Moldovei, denumirea formatiei nu poate fi schimbata pe parcursul sezonului. Chiseliov a ramas fara echipa ieri, dupa ce a anuntat ca formatia se retrage din toate competitiile acuzand conducerea federatiei ca ar fi corupta. La scurt timp FMF a anuntat ca primaria a rupt acordul cu Chiseliov, asa ca municipalitatea deja decide soarta Olimpiei.
Astazi, FMF a precizat ca noua echipa, formata din jucatori de la o scoala de fotbal din Balti, va purta denumirea veche. Gruparea va juca maine cu Rapid Ghidighici in prima partida dupa pauza de iarna.


