Mii de oameni au sarbatorit pe strazile din Zagreb, dupa ce Croatia a invins Maroc in finala mica a Cupei Mondiale 2022 si a plecat cu bronzul din Qatar.

Cotidianul Vecernji List a rezumat totul intr-un titlu: „Croatia este in flacari! Lacrimi, cantece, mandrie si bucurie in toata tara!”. Acelasi ziar a titrat „Croatii vor petrece o lunga si fericita noapte!”, facand referire la miile de oameni care au iesit in strada pentru a serba medalia de bronz obtinuta de elevii lui Zlatko Dalic.

„Croatia este din nou a treia tara din lume”, a strigat comentatorul meciului Croatia – Maroc, la postul public HRT, imediat dupa ce meciul s-a incheiat la Doha. „Suntem incantati, mandri, fericiti! Felicitari Croatia, felicitari Vatreni!”, a adaugat el.

Modric si colegii sai sunt asteptati duminica dimineata la Zagreb, unde se estimeaza ca numarul fanilor prezenti pe traseul care urmeaza sa fie strabatut de autocarul nationalei – de la aeroport pana in piata centrala a capitalei – il va depasi pe cel din 2018, cand au fost prezenti 550.000 de oameni, scrie News.ro.

Croatia se afla pentru a treia oara pe podiumul Cupei Mondiale, dupa locul trei obtinut in 1998 si locul doi obtinut in 2018.

Sursa: