A debutat cu gol. Dacia a invins-o astazi pe Milsami cu scorul de 1 la 0, in meciul etapei cu numarul 20 din Campionatului national. Eroul partidei a devenit mijlocasul leton Andrejs Kovalevs, care a inscris la meciul sau de debut in tricoul lupilor galbeni.


Dacia a avut superioritate teritoriala in prima repriza, iar jocul s-a desfasurat mai mult in jumatatea de teren a lui Milsami. Ocaziile mari au lipsit, si au fost inlocuite de intrarile dure ale fotbalistilor. Ca rezultat, in primele minute ale reprizei secunde Dacia a ramas in zece oameni, dupa ce Bejan a primit al doilea cartonas galben si a fost eliminat de pe teren.

Antrenorul Dejan Vukicevic, care a debutat oficial pe banca tehnica a lupilor galbeni, a facut cateva schimbari, iar una dintre ele a fost inspirata. In minutul 82 mijlocasul leton Andrejs Kovalevs, care a semnat recent cu Dacia a marcat singurul gol al meciului.


Dacia ocupa locul 5 in Divizia Nationala, cu 36 de puncte, iar Milsami se afla pe pozitia a 6-ea, cu 31 de puncte la activ. Tot astazi, Costuleni, echipa de pe locul 4, a incheiat la egalitate meciul cu codasa clasamentului, gruparea Academia, scor 0 la 0.