Dallas Stars este tot mai aproape de play-off, in liga nord-americana de hochei. Echipa a invins-o, in ultimul meci, pe New Jersey, scor 4 la 2, si imparte fotoliul de lider cu formatia Chicago. O faza de exceptie a avut loc in pauza dintre reprize.


A fost o seara de neuitat pentru una dintre majoretele echipei Dallas Stars. Melissa a fost ceruta in casatorie de prietenul sau chiar in timp dansului din pauza meciului. Dupa ce tanara a spus da, baiatul i-a pus inelul pe deget, spre bucuria fanilor din tribune. Spectacolul nu a lipsit nici pe gheata. Dallas Stars a jucat cu New Jersey Devils, iar jucatorul rus al gazdelor, Valerii Nichushkin a deschis scorul. 

A fost al 9-lea gol al lui Nichushkin in NHL, din acest sezon. New Jersey a egalat in repriza secunda, iar Dallas a raspuns prin alte 2 goluri. In ultima repriza, diavolii au redus din diferenta, insa apoi gazdele au marcat si au inchis tabela la scorul de 4 la 2. Dallas Stars, revelatia sezonului in hocheiul nord-american, campioana in anul 1999, imparte acum pozitia de lider al Conferintei de Vest cu Chicago Blackhawks. Ambele echipe au cate 85 de puncte si sunt aproape calificate in play-off.